Lenovo câştigă premii de top la 2012 International Consumer Electronics Show
16.01.2012

Cel mai reprezentativ produs prezentat de Lenovo la CES 2012 este Lenovo IdeaPad Yoga, care a obţinut 11 premii de la publicaţii proeminente din domeniu, precum CNET, PCMag.com, Popular Mechanics, Popular Science, LAPTOP şi Tom’s Guide. Fiecare dintre acestea a subliniat funcţionalitatea hibridă revoluţionară, designul remarcabil şi soluţiile tehnice inovatoare. Un alt produs prezentat de Lenovo la CES în acest an, Lenovo IdeaCentre A720 All-In-One, a câştigat premiul Best Desktop, conferit de CNET pentru ergonomia şi designul stilat ale acestui acestui calculator personal.
“Continuăm să stabilim standarde în industria PC, prin dedicarea noastră faţă de inovaţie, tehnologie excepţională şi elemente de design, iar premiile cu care ne-am întors de la CES validează poziţionarea noastră la vârful tehnologiei PC”, a declarat Peter Hortensius, vice-preşedinte senior şi preşedinte, Product Group, Lenovo. “IdeaPad Yoga, care îmbină cele mai bune caracteristici ale unui ultrabook cu avantajele unei tablete, demontrează că înţelegem cu adevărat nevoile în creştere ale clienţilor noştri, interesaţi să folosească un dispozitiv care oferă cea mai bună combinaţie între consumul de media, instrumentele de creaţie şi versatilitatea tehnologică.”Lista premiilor decernate Lenovo la CES 2012
Lenovo IdeaPad Yoga
CNET: Best of Show – 2012 Best of CES Finalists – Tablets
PCMag.com: Best of CES – Best Ultrabook
Popular Science: Best of CES
Popular Mechanics: Editors’ Choice Awards
LAPTOP: Best of CES – 2012 Best Ultrabook
LAPTOP: Readers’ Choice for Best of CES 2012
Tom’s Guide: Best of CES
GottaBeMobile: Best of Show
Notebooks.com: Best of CES
Stuff: CES Hot Stuff Award
Last Gadget Standing:10 Finalists
Lenovo IdeaCentre A720: PCMag.com - Best of CES – Best Desktop
Lenovo IdeaPad Y500 Notebook: Videomaker - Best Computer
Lenovo IdeaPad U410: ComputerAct!ve - Best of CES
Lenovo LT1421: CES Innovations Awards - Design and Engineering Showcase Award Honoree
Lenovo Thinkpad X1: CES Innovations Awards - Design and Engineering Showcase Award Honoree
Te-ar putea interesa si:
Doi români vor să revoluţioneze căutarea video…
Adrian şi Cosmin au creat o aplicaţie web unică în Europa, cu funcţii de motor de căutare, care adună şi organizează conţinutul video de pe mii de website-uri.
Lenovo IdeaPad Yoga, un nou nivel al dispozitivelor…
Lenovo Yoga aduce experiență utilizării unui PC la un nou nivel. Acest model este atât un notebook foarte subțire cât și o tabletă.
Acer Iconia Tab A200 - videoclip de prezentare
Un videoclip ce prezintă viitoare tabletă Acer Iconia Tab A200 a fost făcut public de către un blog francez, iLoveTablette.
Bipbip la 17:59, 2012-01-16
Domnilor, nominalizarea nu e chiar premiu, dar daca ziceti voi...
http://www.cesweb.org/awards/innovations/2012-innovations-honorees.htm
Bogdan la 18:12, 2012-01-16
Salutare,
Articolul nu face referire la premiile, distinctiile, recompensele oferite de juriul CES, ci la cele date de diferite publicatii de specialitate.
Sper ca acum e mult mai clar.
O seara buna,
Bogdan