Review Asus ZenBook UX21
11.11.2011
Producator Asus / Categoria Ultraportabil
970 vizualizari
Taguri: Asus, i7-2677M, IFA 2011, lansare laptop, UX21,

Pentru cei ce nu au auzit încă de UX, îi invit în cele ce urmează să urmărească spotul publicitar al campaniei:
![]() |
![]() |
Din punct de vedere al formei și design-ului când e văzut pentru prima dată, celor vechi în domeniu sigur le va zbura gândul la Air. Dar mergând pe principiul "ce nu e stricat nu încerca să repari" sunt sigur ca Asus va avea succes cu seria UX. Carcasa e sveltă, construită din două culori. Capacul ce acoperă ecranul iluminat cu leduri, este de culoare gri închisă și se poate observa o finisare a aluminiului sub formă circulară. Această nuanță de culoare este continuată la interior prin marginile ecranului care, spre surprinderea şi bucuria mea, nu este lucios ci mat, prin urmare fiind uşor de întreţinut. Partea ce conţine tastatura este creată tot din aluminiu, mai deschis la culoare, pe care personal îl găsesc mai plăcut privirii. Finisajul de aceasta dată conţine linii verticale subtile şi este plăcut la atingere, mai ales că atât zona de odihnire a palmelor cât şi touchpad-ul sunt generoase din punct de vedere al suprafeţelor oferite.
Deși este un model de dimensiuni reduse, Asus nu a făcut prea multe compromisuri în ce privește tastatura. Tastele pătratice au o dimensiune destul de mare iar distanțarea de 2 mm evita problema apăsării a două taste în același timp. Deși tot ultraportabilul este creat din aluminiu, nu același lucru se poate spune și despre tastatură. Ea se bazează tot pe plastic, dar mat, de aceeași culoare cu a zonei de odihnire a palmelor. Suprafața tastelor este dreaptă, dar în ciuda acestui fapt răspunsul este destul de prompt la apăsare, chiar dacă punctul de exercitare a presiunii nu este mereu pe centrul tastei. Ce nu mi-a plăcut în schimb este cursa mică a tastelor (2-3mm) ce redă o senzație de incertitudine: oare am apăsat pe tastă sau nu? Tastele săgeți au fost reduse ca dimensiune la jumătate faţă de celelalte dar sunt ușor distanțate, bine delimitate de restul tastelor, și după un scurt timp de acomodare pot fi folosite cu succes. Rândul tastelor funcționale include în extrema dreaptă butonul de aprindere a ultraportanilului. Marele minus al tastaturii îl constitue lipsa posibilității de iluminare care ar fi desăvârșit-o, dar să sperăm că o vom găsi pe modelul de anul viitor.
Dispus central, avem un touchpad de dimensiuni ce ar face invidios orice model de 15inch. Respectând formatul 16:9, zona senzitivă oferă un imens teren de joacă degetelor. Materialul folosit este tot mat, aşa că putem spune adio urmelor de amprente sau de grăsime ce se regăsesc pe majoritatea touchpad-urilor. Cele două butoane au fost integrate în aceeași bloc cu zona senzitivă, singurul delimitator între ele fiind acea linie trasată pe mijloc. Deoarece zona butoanelor nu este senzitivă și nu avem nici un alt semn de delimitare, pentru derularea pe verticală, sau în cazul gesturilor, trebuie mai întâi să observăm și apoi obișnuim cu granița invizibilă. Butoanele, asemeni tastaturii, au o cursă mică la apăsare, dar acest lucru creează premisele silențiozității în timpul utilizării.
![]() |
![]() |
Notele noastre | ||
---|---|---|
Media obtinuta | 9,2 | |
Design/Materiale |
10
|
10 |
Performanta |
9
|
9 |
Portabilitate |
9
|
9 |
Raport pret/calitate |
9
|
9 |
Notele vizitatorilor | ||
---|---|---|
Design/Materiale |
80
|
7 |
Performanta |
80
|
8 |
Portabilitate |
80
|
7 |
Raport pret/calitate |
80
|
7 |
Ai votat deja acest review. | ||
Media obtinuta ( 30 voturi ) | 7,2 |
Media obtinuta este medie aritmetica ponderata.
Pentru categoria Ultraportabil , criteriile au urmatoarele ponderi:
Design/Materiale 25%, Performanţă 20%, Portabilitate 30%, Raport Preţ/Calitate 25%
Din aceeasi categorie
Review Asus U36SD (Sandy Bridge)
Modelul U36JC ce a stârnit mult interes anul trecu, este continuat anul acesta de Asus cu U36SD. Deşi exteriorul a rămas neschimbat, motorizarea s-a schimbat pe Sandy Bridge ce…
citeste review +Review Sony VAIO VPCSB2L1E
Modificările cu care Sony întâmpină clieţii fideli gamei S, încep cu noua arhitectură Sandy Bridge generaţia a doua şi se continuă cu un nou design, o placă video…
citeste review +Te-ar putea interesa si:
Review Asus N73SV
ASUS a trimis pe bancul de probă un mamut de 17.3 inch, modelul N73SV. Portabilul aduce pe piață două noi componente ce au fost lansate pe piaţă azi, 5 Ianuarie la CES (Consumer…
citeste articol +Review ASUS Automobili Lamborghini VX7
Pentru cei aflaţi în căutarea portabilului care să se asorteze cu Lamborghini-ul din garaj, sau cei care tânjesc după un Gallardo dar încă nu au banii necesari să-l…
citeste articol +