Ultimele review-uri, stiri si noutati despre laptop-uri ,notebook-uri











ASUS ZENBOOK - Ultrabook-ul elegant și puternic a fost lansat în România

14.11.2011

ASUS ZENBOOK a fost prezentat în cadrul evenimentului organizat vineri, 11 noiembrie, la Hotel Intercontinental. ASUS împreună cu Intel au dezvăluit cele două modele ZENBOOK UX21 și UX31.
ASUS ZENBOOK - Ultrabook-ul elegant și puternic a fost lansat în România

Mix de eleganță și putere de calcul, noul laptop inaugurează ERA ULTRA, ZENBOOK fiind echilibrul perfect al eleganței și puterii într-un Ultrabook. La evenimentul de lansare au participat alături de jurnaliști și primii utilizatori de ZENBOOK UX21/UX31 din România, reprezentând grupuri de potențiali utilizatori: Andi Moisescu - realizator TV, Ana Wagner - artist plastic, Florin Ştiolică - avocat și Ruxandra Boga - studentă.

 Design Pur

Arta se îmbină perfect cu tehnologia în cazul ASUS ZENBOOK. Panourile argintii exterioare afișează un design cu cercuri concentrice care reflectă razele de lumină, încântând simțurile. Cu o grosime de doar 3mm în partea din față și 9mm în partea din spate, liniile exterioare ale ZENBOOK sunt netede, făcându-l cel mai subțire ultrabook de pe piață și o alegere perfectă pentru utilizatorii aflați în mișcare sau într-o sală de clasă.

“Prin ZENBOOK, ASUS oferă cel mai elegant și puternic Ultrabook de pe piață. Se adresează persoanelor dinamice care vor autonomie energetică și un răspuns rapid. Atunci când vor redeschide ecranul într-un interval de 2 săptămâni, ZENBOOK reia programele din standby în doar 2 secunde. În plus, este ultra-ușor, ultra-subțire și ultra-puternic”, a declarat Ciprian Donciu, Business Development Manager ASUS România.

ASUS Zenbook

 Performanță de neegalat

ZENBOOK dispune de funcția instant-on care pornește sistemul aflat în așteptare în numai 2 secunde* și oferă un timp incredibil de standby de până la 2 săptămâni, ceea ce înseamnă de patru ori mai mult comparativ cu standardul industriei. Deși este svelt și elegant, ZENBOOK înglobează o listă intransigentă și impresionantă de cuceriri tehnologice. Acesta utilizează cel mai recent procesor Intel Core din a doua generație (optimizat pentru laptop-uri), SATA Revision 3.0, stocare SSD, Bluetooth V4.0 și USB 3.0. ASUS a adăugat, de asemenea, tehnologia USB Charger+ care folosește puterea portului USB 3.0 pentru reîncărcarea dispozitivelor portabile într-o fracțiune de timp din perioada necesară în mod normal.

Pentru a adapta toate aceste tehnologii, inginerii ASUS au conceput un sistem de răcire personalizat utilizând canale în formă de V, cu o arhitectură unică cu lamele de cupru, pentru a îmbunătăți fluxul de aer și răcirea. Când autonomia bateriei scade sub 5 procente, ZENBOOK va salva în mod automat fișierele în lucru pentru a preveni pierderea de date.

 Incredibil de prietenos cu mediul înconjurător

ZENBOOK conferă utilizatorilor o liniște sufletească, folosind mai puțină energie electrică. Acesta utilizează tehnologia patentată ASUS Super Hybrid Engine II care conservă în mod inteligent energia și îi permite lui ZENBOOK să ofere o autonomie cu 25% mai ridicată comparativ cu alte ultrabook-uri.

ASUS Zenbook

 Transcenderea Audio

Recunoscând că un ultrabook nu este doar un instrument de lucru, ci și un dispozitiv pentru divertisment, fiecare ZENBOOK este echipat cu tehnologia ASUS SonicMaster, o fuziune optimizată de hardware și software, dezvoltată de echipa ASUS Golden Ear și Bang & Olufsen ICEpower. SonicMaster oferă un spectru audio larg care poate umple o cameră cu muzică jazz sau cu sunetul unui torent montan.

 Parteneriat cu Intel pentru a oferi cea mai bună tehnologie

“Ultrabook-ul inaugurează o transformare fundamentală a calculatorului personal”, a declarat Bogdan Georgescu, Channel Account Manager, Intel România. “La scurt timp după ce Intel a stabilit această nouă categorie de dispozitive mobile pe piață, ASUS oferă consumatorilor români un concept uimitor de ușor, cu performanța vizibil inteligentă a celei de a doua generații de procesoare Intel Core i5 și i7. Acesta dispune de securitate, capacitate de reacţie rapidă şi alte caracteristici unice, pentru a oferi cea mai completă și satisfăcătoare experiență.”

Întreaga serie ASUS ZENBOOK va fi disponibilă utilizatorilor din România începând de săptămâna următoare. Prețurile pornesc de la 4300 lei (TVA inclus) – modelul UX21E.

Comentarii (0)

    sus

    Comentează

    Te-ar putea interesa si:

    HP ProBook 4720s: Stil business în 17.3 inci
    HP ProBook 4720s: Stil business în 17.3 inci

    HP ProBook 4720s oferă o simplitate rafinată într-un pachet accesibil, constituindu-se într-un real suport pentru mediul de afaceri.

    ASUS în spiritul Incredibilului la CES 2012
    ASUS în spiritul Incredibilului la CES 2012

    ASUS, lider global în noua eră digitală, a lansat la Consumer Electronics Show (CES) 2012 noile tablete Transformer și MeMO, monitorul VA278Q LED cu diagonala de 27” și modelele…

    ASUS lansează noul ultraportabil UX21
    ASUS lansează noul ultraportabil UX21

    Cea mai groasă parte a acestui laptop măsoară 17 mm, iar întreaga carcasă este construită dintr-un aliaj de aluminiu, astfel că greutatea totală nu depășește 1.1 kg. Opțiunile…

    ASUS introduce noile laptopuri Zenbook UX21 și UX 31
    ASUS introduce noile laptopuri Zenbook UX21 și UX…

    ASUS lansează Zenbook UX 21 și UX 31. Titlul de Zenbook este similar cu cel de Ultrabook, iar noile laptopuri vor fi disponibile începând cu acestă lună la prețurile de 999$ pentru…