Ultimele review-uri, stiri si noutati despre laptop-uri ,notebook-uri











Review Asus U36JC
Review Asus U36JC Review Asus U36JC Review Asus U36JC Review Asus U36JC Review Asus U36JC Review Asus U36JC

Review Asus U36JC

01.12.2010

Producator Asus / Categoria Ultraportabil

9,1
9,1
Cel mai subțire Asus vine pe piață și face alegerea unui ultraportabil din ce în ce mai grea. Asus U36JC cu ecran de 13.3 inch are doar 19mm grosime, 1.44 Kg și autonomie a bateriei de 9 ore (baterie cu 8 celule). Procesorul instalat nu este un ULV cum v-ați fi așteptat ci noul Intel Core i3-380M sau i5-480M (nu este greșeală, este un procesor nou de la Intel) care împreună cu placa video dedicată Nvidia GeForce GT 310M (1GB DDR3) fac din acest ultraportabil un adevărat laptop multimedia.

48 comentarii / 8389 vizualizari

Ei bine acesta este capitolul cel mai interesant dacă mă întrebați pe mine. Asus U36JC vine în funcție de model cu două baterii diferite total în ceea ce privește performanțele. modelul Asus U36JC-1A cel negru vine (acesta va fi primul model disponibil în România)  cu o baterie cu 8 celule care are o performanță foarte bună, reușind în readers test să țină treaz notebook-ul aproape 9 ore. La cealaltă extremă se află modelul U36JC-1B cel pe care l-am testat în amănunt în acest review și care are o baterie cu 4 celule și doar 3070 mAh care în Readers test a avut o performanță mediocră spre slabă cu doar 2 ore și 56 de minute. Mai jos avem detaliat informațiile despre bateriile instalate și testele realizate.

Asus U36JC-1A

baterie Asus U36JC-1A





Bateria (modelul A42-U36) are următoarele caracteristici:
- 8 celule
- 14.88 V
- 5600 mAh
- 83 Wh

test baterie Asus U36JC-1A
Battery Eater Readers Test (atât ține maxim bateria)
8 ore și 49 minute
Battery Eater Classic Test (atât ține minim bateria)
1 oră și 55 de minute.
Asus U36JC-A1 BE PRO Readers test baterie Asus U36JC-A1 BE PRO Classic test baterie

 

În Readers test un rezultat excelent iar în Classic test unul asteptat deoarece aici a pornit placa video dedicată iar procesorul este unul clasic și la solicitare mare consumă energie considerabiul mai mult decât un ULV.

Asus U36JC-1B

baterie Asus U36JC-1B







Bateria (modelul A41-U36) are următoarele caracteristici:
- 4 celule
- 14.4 V
- 3070 mAh
- 44 Wh


test baterie Asus U36JC-1B
Battery Eater Readers Test (atât ține maxim bateria)
2 ore și 56 de minute
Battery Eater Classic Test (atât ține minim bateria)
1 oră și 12 minute.
Asus U36JC-B1 BE PRO Readers test baterie Asus U36JC-B1 BE PRO Classic test baterie

 

Aici nu sunt multe de spus, bateria este slabă pentru un ultraportabil care pe lângă dimensiunile mici trebuie să aibă și o baterie decentă.

 

Testele de baterie se desfășoară în felul următor:

Battery Eater Readers test (așa determinăm autonomia maximă a laptop-ului într-un scenariu plauzibil), practic acest test simulează condițiile unui utilizator care citește un document.

- Luminozitate ecran 70%
- Rețeaua wireless oprită
- Regim baterie "Power saver"

Battery Eater Classic test (așa determinăm autonomia minimă a laptop-ului într-un scenariu plauzibil), acest test simulează condițiile unui joc sau unei aplicații pretențioase care solicită toate componentele laptopului. Acest scenariu este mai puțin întâlnit în practică deoarece sunt puțini cei care rulează jocuri atunci când laptop-ul nu este alimentat de la priză.

- Luminozitate ecran 100%
- Rețeaua wireless pornită
- Regim baterie "High performance"

Notele noastre  
Media obtinuta 9,1
Design/Materiale
10
10
Performanta
7
7
Portabilitate
10
10
Raport pret/calitate
9
9

Notele vizitatorilor  
Design/Materiale
80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
6
Performanta
80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
6
Portabilitate
80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
6
Raport pret/calitate
80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
6

Ai votat deja acest review.
Media obtinuta ( 262 voturi ) 6

Media obtinuta este medie aritmetica ponderata.

Pentru categoria Ultraportabil , criteriile au urmatoarele ponderi:
Design/Materiale 25%, Performanţă 20%, Portabilitate 30%, Raport Preţ/Calitate 25%

Comentarii (48)

  • ferike

    Ferike la 09:34, 2010-12-02

    domnul meu, daca modelul negru vine cu port USB 3.0, de ce-i reprosezi "Lipsa unui port eSATA pentru transfer rapid de informații."? Adica interfata USB 3.0 asigura doar un transfer lent de informatii? :) Crezi ca USB 3.0 e inferior la transfer lui eSATA? Nu, trust me ;)

  • Costi

    Costi la 09:42, 2010-12-02

    USB 3.0 nu este mai lent decat eSATA, sunt sensibil apropiate ca si performante (nici nu am pomenit pe undeva despre asa ceva), dar modelul U36JC-1B nu are nici una nici alta...O sa completez modelul la care m-am referit. Acest review este putin "combo" avand in vedere ca am avut ambele variante 1A si 1B.

  • Ender

    Ender la 13:34, 2010-12-02

    Sigur nu e o greseala la tesutl de autonomie? :)

    Primul acumulator, de 5600 mAh a obtinut 8h si 49 min - 529 min in reader's test.

    Al doilea, de 3070 mAh a obtinut 2h si 56 min - 176 minute in acelasi test.

    Deci la 50% din capacitate se obtine doar 33,27% din autonomie?

  • Costi

    Costi la 13:50, 2010-12-02

    Cu siguranta nu este o greseala, acestea sunt rezultatele testand cu aceleasi setari. Randamentul unei baterii in functie de mAh nu pot sa-l discut pentru ca as intra pe un teren pe care il cunosc prea putin si nu imi place sa vorbesc in necunostinta de cauza. Asteptam poate "ne asculta" vre-un electronist si ne lumineaza.

  • sorin

    Sorin la 16:39, 2010-12-19

    Ai mentionat in specificatii ca are 2 porturi de memorie...Mie CPU-Z mi-a aratat 4 la cel negru, iar dual-ul e facut pe slotul 1 si 3...Deci cum este pana la urma? Recunosc, eu nu le desfac:).

  • Costi

    Costi la 09:21, 2010-12-20

    Pai se vede clar in poze ca sunt doar 2 sloturi, daca tot ai citit review-ul trebuia sa arunci un ochi si la poze :). CPU-Z nu este intotdeauna precis...oricum la un ultraportabil nu isi aveau rostul 4 sloturi de memorie.

  • Bogdan

    Bogdan la 23:23, 2010-12-21

    Unde pot gasi si eu modelul negru (1A)? Sau Asus u45jc negru - Ati avut acest model in teste? Intre Asus U36JC si Lenovo Edge 14 - i5, 4gb RAM, ce m-ati sfatui sa aleg (am vazut ca ati facut teste la amandoua) ?

  • Bogdan

    Bogdan la 23:47, 2010-12-21

    Ok, cam tampita intrebarea mea, prima.. Am citit de-abia dup-aia ca la sfarsitul lui ianuarie. Desi modelul 1b, e pe emag deja, cu proc i5-460, 4gb ram.

  • Bogdan

    Bogdan la 00:01, 2010-12-22

    Si mai tampit al doilea comentariu al meu. Nu e u36, e u35 :| Gata, tac :) Poate puteti sa-mi raspundeti ce ati alege intre edge 14 si asus u36 sau u45.. Oricum mai astept, ca nici Edge 14 Negru Mat nu gasesc pana in ianuarie.

  • Costi

    Costi la 08:59, 2010-12-22

    Salut Bogdan,

    Nu te mai scuza atat ca nu te judeca nimeni :). Intre Lenovo Thikpad Edge 14 si Asus U36JC sunt diferente considerabile de dimensiuni si greutate, deci comparatie se poate face intre U45JC si Edge 14. Singurul plus evident la Asus este autonomia daca te indrepti catre cel cu 8 celule si Nvidia Optimus (asta daca reuseste sa performeze la fel de bine ca U36JC), Lenovo nu stiu sa beneficieze de o autonomie de invidiat(cel putin din ce am testat noi) in schimb calitatea constructiei la Edge 14 este excelenta, nu ca Asus ar avea probleme dar cel putin pe U45 nu am pus mana inca. Este o alegere pe care trebuie sa o faci singur, ce as alege eu este subiectiv si tine de gusturi.
    In primul rand trebuie sa stii ce vrei, dupa ce stii ce vrei cu siguranta alegerea este mai usor de facut.

    Multumim ca ne urmaresti!

  • Bogdan

    Bogdan la 11:34, 2010-12-22

    Multumesc pentru raspuns Costi. Chiar si o parere subiectiva m-ar interesa, mai ales daca e de la cineva care a pus mana si pe asus si pe lenovo. Eu pana acum 2 zile eram foarte hotarat pe lenovo edge, dar cum n-am gasit negru mat, am zis sa astept sau sa mai caut, si asa am dat peste articolul asta.
    Nici Edge, nici Asus n-am cum sa le vad in vre-un magazin. Asus nu a aparut, iar Edge nu-i demn de showroom :)
    Eu sunt programator, dar nu vrea un laptop special pt asta. Vreau un laptop care sa-l car dupa mine, sa aiba o tastatura ca lumea, sa raspund la mailurile clientilor, sa scriu un articol ca am niste bloguri, sa mai fac niste treaba daca se-ntampla sa fiu plecat pe undeva, eventual sa vad un film daca ma plictisesc in tren. Adica sa fie laptop, nu principalul calculator din casa.

    Asadar, imi poti spune parerea subiectiva a unui expert care le-a vazut pe amandoua? As fi recunoscator :).

  • Costi

    Costi la 11:53, 2010-12-22

    Treaba cu expertul este foarte departe de adevar(utilizator cu cunostinte peste medie cred ca este mai potrivit), dar iti multumesc pentru apreciere.
    Chiar nu vreau sa iti indic eu pe care sa-l iei dar iti raspund punctual la necesitatile pe care le-ai amintit:
    Vrei laptop pe care sa-l cari dupa tine: Asus U36JC - usor, subtire, autonomie mare.
    Vrei laptop cu tastatura foarte buna/ergonomica: Thinkpad Edge, desi si U36 a lasat o impresie buna in ceea ce priveste tastatura.
    Daca obisnuiesti sa lucrezi cu notebook-ul pe genunchi(in tren, in parc, etc) trebuie sa-ti spun ca Edge-ul care l-am avut noi la test se incalzea inclusiv in idle dedesubt deci nu este o solutie buna decat pe birou.

    Sper sa te ajute in decizie, succes!

  • TDenis

    TDenis la 10:21, 2011-01-01

    Is HDD replaceable?

  • Costi

    Costi la 18:32, 2011-01-01

    All notebooks have replaceable HDDs, be more specific...

  • TDenis

    TDenis la 21:08, 2011-01-01

    There is a cover for accessing RAM. Probably it will not be sealed.
    Can I replace a HDD with SSD using this cover?
    Or the only way is to disassemble a notebook totally?

    And one more question.
    Specs tells that only up to 4GB RAM supported.
    http://www.asus.com/product.aspx?P_ID=XrzH3yU3IVV4nMqL
    Have you tried to install 8GB?

    Thank you.
    P.S. Sorry for my English.

  • Costi

    Costi la 12:35, 2011-01-02

    The only way to change the HDD is to disassemble a notebook totally, there is no cover dedicated to access the HDD unfortunately.
    Regarding the RAM amount, I have not tried to mount 8GB, but the processors (i3 or i5) with the HM55 mainboard chipset supports 8GB DDR3 800 MHz or 4GB DDR3 1066 GHz probably here is the misunderstanding and the wrong info in Asus website, they only talk about DDR3 @ 1066 GHZ.

    P.S. your English is OK :)

  • Bogdan

    Bogdan la 15:56, 2011-01-03

    Costi, revin cu o intrebare. Vreo informatie despre aparitia lui Asus U41JF in Romania? Am vazut ca e construit pe acelasi calapod cu u36, dar o placa video 425M + unitate optica.

  • Costi

    Costi la 16:15, 2011-01-03

    Salut Bogdan,

    Sincer nu stiu, am intrebat mai departe, daca primesc un raspuns il gasesti aici :)

  • Radu Simion

    Radu Simion la 00:22, 2011-01-04

    Salut
    1. U36JC-A1 vine cu W7 ?
    2. Asus vinde U35JC cu 3900 (Emag) acum. Si zici ca U36JC va fi 3600? Asteptam 1 febr.
    3. Ce modul de memorie 2GB e bun pt. inlocuirea celui de 1GB?
    Multumesc!

  • Costi

    Costi la 07:52, 2011-01-04

    Salut Radu,

    1. Ambele modele de test aveau Win7 64bit (parca) dar nu stiu sigur daca vor veni si la vanzare cu el preinstalat.
    2. Asta am primit de la Asus asta va spun (pana acum s-au cam tinut de preturile care le-au furnizat ca informatie, mai incet s-au miscat cu aparitia in magazin a modelelor).
    3. Nu am inteles intrebarea, nu stiu la ce modul te referi.

  • Costi

    Costi la 11:11, 2011-01-04

    Revin cu informatii proaspete, pretul lui U36JC va fi cu siguranta 3600 RON problema va fi accesul in magazine cu pretul asta avand in vedere ca unele au stocuri cu modele mai slab dotate si mai scumpe...got the point?

  • Radu

    Radu la 18:19, 2011-01-04

    Multumesc pentru promptitudine.
    Ma intereseaza U36JC-A1, asta e motivul pentru care insist. La americani asta e pretul http://www.excaliberpc.com/products/products.html?ch=Computers&search=u36jc
    si ei nu au TVA.
    Iar la intrebarea despre memorie, ma refeream la faptul ca A1 are 2+1 GB de RAM (poza 78 din 80) si as schimba modulul de 1GB cu unul de 2GB de pe la noi. Pentru ca am pe cine intreba :) ai idee care ar fi unul potrivit? Iar cand auzi ca apare U36JC pe piata, da-ne te rog un semn.
    Inca o data multumesc pentru atentie!

  • Costi

    Costi la 20:11, 2011-01-04

    Modelul la care vezi pozele este unul de test (sample) care nu este identic intotdeauna cu cel care va fi pe raft, acela va avea 4GB, deci nu ai de ce sa inlocuiesti nimic. Iar daca ai nevoie sa completezi memoria ram la orice notebook poti sa desfaci capacul de acces la memorii si sa vezi exact modelul, desfacerea acestuia nu duce la pierderea garantiei. Dupa ce ai vazut ce memorie are cumperi una identica, daca se poate, daca nu macar de aceeasi frecventa.

    Maricel pretul de la americani, o sa fie mai ieftin la noi ceea ce nu este rau deloc, de obicei este invers :). Asa ca rabdare si fara tutun daca se poate, dupa cum vad lucrurile va fi coada la achizitionare. Daca aflu ceva informatii sigure despre unde va fi gasit si cand va anunt cu placare, daca cumva il zariti careva dintre voi care ne cititi ajutatii pe ceilalti cu un comentariu scurt.

    Succes tuturor!

  • Alan

    Alan la 17:09, 2011-01-31

    Any word on when the silver version will be released to North America? I would like the specs of the black computer (i5) in your photos but in the silver color.

  • Costi

    Costi la 14:21, 2011-02-01

    Sorry Alan but I don't have this kind of info, Romanian market is pretty far away from North America :). I also don't know if you can buy the silver one (U36JC-1B) with the specs of the U36JC-1A (the black one).

  • Bogdan

    Bogdan la 13:04, 2011-02-06

    Un lucru e sigur.. Laptop-ul asta se lasa asteptat... MULT! Am intrebat la asus, si se pare ca u41jf nu o sa fie adus in Romania.

    Acum Lenovo a anuntat E420 si E420s (fara carcasa lucioasa!!!) prin aprilie (in US), cu procesoare Intel Sandy Bridge si placi video 625M (parca). Oare cand or veni si-n Romania? S-o merita asteptarea pentru a inlocui U36JC?

  • Costi

    Costi la 13:22, 2011-02-06

    Ne-ar placea sa testam si noi mai multe portabile de la Lenovo dar din nefericire Lenovo Romania nu sunt tocmai campioni in a furniza modele de test. Sa speram ca anul acesta vom aveam mai mult de la Lenovo, in acest fel va ajutam in alegerile voastre.

  • Gabriel

    Gabriel la 19:59, 2011-03-07

    Caut un notebook care are o autonomie de peste 6 ore. Din ce am gasit pe net singurele care indeplinesc conditia sunt U36, U41 si Macbookurile. Ce alternative mai am?

  • Costi

    Costi la 21:07, 2011-03-07

    Salut Gabriel,

    Din nefericire nu prea ai (în afară de netbook), caută un notebook cu baterie mare (8-9 celule), placa video integrată (sau cu Nvidia Optimus/AMD Switchable Graphics) și un procesor cu un Max TDP cât mai mic (cel mai mic care întrunește necesitățile tale de putere de procesare). Poți să te interesezi mai adânc despre Dell Vostro 3300 cu procesor i5-460M (are baterie cu 8 celule) dar nu îl pot recomanda decât din ce am citit nu l-am văzut, Dell nu furnizează modele pentru test asa cum ne-am dori din păcate.

    Succes în căutări și informează-ne ce ai găsit, cu siguranță mai sunt oameni care caută autonomie mare :)

  • Gabriel

    Gabriel la 12:48, 2011-03-08

    Am mai gasit 2 alternative, noua serie S de la Sony care are o a doua baterie ce se "lipeste" sub laptop si HP Envy 15(nu mai stiu exact) care merge pe aceeasi idee legata de baterie. Cei de la Sony promit 15 ore (ma astept la 8-9 ore) dar astept reviewurile sa vad daca se tin de cuvant. Poate il veti primi si voi pentru teste.

  • Costi

    Costi la 12:57, 2011-03-08

    Seria VAIO S de la Sony o sa ajunga si la noi la teste, nu stim cu siguranta cand dar va fi :)

  • Mihai

    Mihai la 17:32, 2011-03-08

    Salut,
    Aveţi ceva noutăţi referitor la când va ajunge U36 în magazine?

    Am observat pe site-ul Asus Global modelul U45Jc. Toate premiile cu care se laudă Asus sunt asiatice (din China şi Taiwan). Am o întrebare: acest model nu e disponibil decât pe piaţa asiatică?

    Cu stimă,
    Mihai

  • Costi

    Costi la 17:52, 2011-03-08

    Mihai mi-as dori tare mult sa am o informatie sigura, din nefericire stiu de la oficialii ASUS Romania (ieri am vorbit cu ei) doar ca "e pe drum" spre noi transportul cu U36JC si ca in mod normal intr-o luna cel mai tarziu ar trebui sa fie disponibil in magazine.

    Succes!

  • Bogdan

    Bogdan la 12:10, 2011-03-10

    Am asteptat atat laptopul asta, dar cand ma gandesc ca o sa vina de-abia in aprilie la noi, cand deja apar multe variante cu Sandy Bridge, nu prea mai e asa de interesant ca in Decembrie cand am aflat de el.

  • Costi

    Costi la 12:34, 2011-03-10

    Piata noastra e in urma in general cu cateva luni fata de cea internationala, nu ne-am nascut in locul potrivit :).

  • Bogdan

    Bogdan la 18:01, 2011-03-16

    In sfarsit a aparut. Vine fara windows, cu FreeDOS.

  • Costi

    Costi la 20:31, 2011-03-16

    Da in sfarsit :), ii asteptam pe cei care cumpara sa ne scrie primele impresii.

  • Mihai

    Mihai la 21:18, 2011-03-20

    Salut,

    Da, în sfârşit...
    Recunosc că sunt un pic paranoic când vine vorba serviciile magazinelor româneşti on-line de electronice. Văd că majoritatea magazinelor on-line raportează un hard-disk cu 5400rpm, de asemenea la unul din magazine lipseşte portul HDMI (din configuraţia afişată), care pentru mine este foarte important în alegerea modelului de notebook pe care îl voi cumpăra.
    De aici vine şi întrebarea:
    Ce configuraţie are modelul ăsta care a ajuns în Romania (rx117d)? Puteţi, vă rog, să-mi indicaţi o sursă oficială unde pot găsi configuraţia acestui model?
    Sistemul SSHD, format aşa cum am înţeles dintr-un buffer şi un hard-disk normal are importante puncte slabe, aşa cum este explicat în articolul Wiki pe care îl citaţi. O altă întrebare: dacă se strică hard-discul din acest ansamblu (care pare partea mai slabă a aansamblului), el poate fi înlocuit cu orice alt hdd de notebook?
    Mulţumesc anticipat,
    Mihai

  • Costi

    Costi la 08:48, 2011-03-21

    HDMI are cu siguranta, HDD-ul nu stiu sigur de care este dar poate fi inlocuit fara probleme cu orice HDD pentru notebook. Asus u36jc-rx117d se vinde doar la noi, puteti pentru siguranta sa intrebati la Asus Romania care este configuratia exacta.

  • Mihai

    Mihai la 10:03, 2011-04-05

    Gata!
    De 14 ore sunt fericitul posesor al modelului de Romania RX117-D. Modelul este cel prezentat de echipa Notebookreview.ro, mai exact ID:1A. Configuraţia este cea cunoscută, HDD-ul este Seagate Momentus® XT Solid State Hybrid Drives.
    Cam asta ar fi deocamdată... singurul lucru care nu mi-a plăcut până acum este accesul greoi la card reader, în sensul că cardul intră şi iese destul de greu. Aştept întrebări dacă are cineva.

    Toate bune,
    Mihai

  • Costi

    Costi la 10:36, 2011-04-05

    Sa-l stapanesti sanatos!

  • Marius

    Marius la 23:12, 2011-04-05

    Mihai...
    1. ai posibilitatea sa testezi portul HDMI si sa vezi daca scoate 1080p?
    2. cum functioneaza fingerprintul din touchpad: la bootare, la intrarea in Windows sau in Windows?

  • Mihai

    Mihai la 21:19, 2011-04-07

    Salut,
    @costi: Multumesc penru urare!
    @marius: nu am testat film, dar nu vad de ce nu ar merge. Am scos pe 24" COD4 pe 1920x1080 si a mers. promit ca testez si film in w-e si revin.
    fingerprintul functioneaza, doar ca nu am reusit eu sa ma prind cum :) revin si aici...

    Mihai

  • Mihai

    Mihai la 17:51, 2011-04-14

    Salut,
    reveniri:
    1. merge 1080p
    2. până la urmă am dezinstalat progrămelul de recunoaștere a degetului... pornea de fiecare deată când treceam cu mâna peste el. Deci am rămas la good old fashion pswd.

    Mihai


  • Marius

    Marius la 01:07, 2011-04-15

    Mersi...
    Cum e cu autonomia? Chiar atinge aproape de 10 ore? Zgomot? Caldura? Feeling... Ceva ce nu-ti mai place in afara de card reader?

  • Marius

    Marius la 01:21, 2011-04-16

    Stie cineva cand apare similarul lui U36JC dar cu Sandy Bridge, adica modelul U36SD sau macar U30SD?! Zvon de pret?

  • Mihai

    Mihai la 14:57, 2011-04-27

    Salut,
    Fără zgomot, cădură mare doar după vreo oră jumate de MOH... Fanta de evacuare aer cald este în stg. jos, exact în poziția unde ar sta foarte bine o bere. Deci trebuie schimbată poziția berii. Despre feeling nu știu ce să zic fiind primul notebook, dar aș spune plăcut. Apropos, card-readerul și-a revenit, nu am o problemă cu el. Alte cârcoteli: ecranul și marginea lucioase, dar asta e! Varianta nelucioasă este Vaio Z care costă de 3 ori mai mult. Trebuie puse drivere noi pentru GeForce și wireless.
    Autonomia îmi convine, adică nu chiar 10 ore, dar nici deranjant de mică. Nu am stat să cronometrez, dar aș estima că testele din review sunt corecte. Faptul că are nvidia Optimus face ca automonia să depindă foarte mult de ce faci cu computerul. Cam astea ar fi, eu personal sunt foarte mulțumit.

    Toate bune,
    Mihai

  • Costi

    Costi la 15:18, 2011-04-27

    Super feedback Mihai, multumim!

sus

Comenteaza


Din aceeasi categorie

9,2 Review Asus ZenBook UX21
Review Asus ZenBook UX21

Credeți în dragoste la prima vedere? Sub acest slogan Asus comercializează modelul Zenbook UX21, ultraportabil de 11inch cu un suflet mare. Luând în considerare talia…

citeste review +
9,2 Review Asus U36SD (Sandy Bridge)
Review Asus U36SD (Sandy Bridge)

Modelul U36JC ce a stârnit mult interes anul trecu, este continuat anul acesta de Asus cu U36SD. Deşi exteriorul a rămas neschimbat, motorizarea s-a schimbat pe Sandy Bridge ce…

citeste review +