Ultimele review-uri, stiri si noutati despre laptop-uri ,notebook-uri

Prima pagina » Noutati » HTC premiat pentru Excelența Designului

HTC premiat pentru Excelența Designului

07 iulie 2011
HTC Corporation, designer global de telefoane mobile, a fost premiat de către trei organizații internaționale pentru excelența design-ului de produs, lucru care reflectă dăruirea companiei pentru crearea experiențelor perfecte în viața de zi cu zi.
HTC premiat pentru Excelența Designului

Filosofia HTC pentru conceperea telefoanelor mobile adecvate intereselor și pasiunilor utilizatorilor se reflectă în fiecare dintre produsele premiate, rezultatul fiind vizibil prin premiile recente acordate de IDEA, dar și cele primite din partea red dot și IDA.

Scott Croyle, Vice Președinte Design în cadrul HTC: “Angajații HTC merită pe deplin premiile acordate de IDEA 2011, red dot 2011 și IDA 2010. Design-ul este multiplu premiat de jurii din regiuni foarte diferite și cu interese variate. Echipele noastre au ascultat feedback-ul primit de la utilizatori, au luat în considerare nevoile diferite ale acestora și au lucrat împreună pentru ca design-ul produselor să răspundă nevoilor și preferințelor utilizatorilor.”

HTC a primit patru premii în cadrul International Design Excellence Awards (IDEA) 2011, recunoscute drept “Oscarurile Design-ului”, eveniment susținut de revista Fast Company și de Idustrial Designers Society of America. Premiile obținute fac parte din categoria dispozitivelor pentru comunicare. HTC Droid Incredible a primit premiul Aur, HTC EVO 4G a primit Argintul, iar HTC Legend a fost premiat cu Bronz. În plus, HTC Aria a fost printre finaliștii categoriei gadgeturilor de comunicare.HTC Aria

Fondatorul și CEO al Smart Design, totodată membru al juriului IDEA, Davin Stowell: “Rigoarea selectării celor mai bune design-uri din peste 2.000 de produse participante a culminat prin trei zile de discuții și dezbateri intense între cei 20 de membri ai juriului – suntem mândri de rezultatele deliberării și de faptul că am fost aleși ca reprezentanți ai profesiei noastre.”

Inaugurat în anul 1980 de către Industrial Designers Society of America (IDSA), evenimentul International Design Excellence Awards Program (IDEA) reflectă impactul, atât din perspectiva de business cât și a publicului, pe care designul îl are în dezvoltarea economică și în experieța de utilizare.

HTC, distins cu premiul “red dot” acordat de Juriul Global

În luna martie 2011, HTC a primit trei premii din partea red dot. EVO 4G a câștigat cel mai important premiu de design: “red dot: best of the best”, distincție care premiază designul de avangardă. În plus, HTC Legend și HTC Aria au câștigat un premiu red dot, garanție a calității care se acordă numai produselor cu un design premium și care se diferențiază substanțial de produse din aceeași categorie.

Red dot a fost analizat de un juriu la nivel internațional, a cărui experiență îi oferă posibilitatea de a juriza aspectul intercultural al design-ului produselor înscrise. Aceste premii sunt sponsorizate de Red Dot Museum din Germania și Singapore. Competiția este adresată tuturor celor care vor să își facă cunoscută brandul prin design.

Profesor Dr. Peter Zec, Președintele competiției: „ Modul în care HTC a ales să interacționeze cu consumatorii a fost esențial în alegerea câstigătorului. În fiecare an căutam brand-uri care transformă, în viața de zi cu zi, puterea design-ului în utilitate.“

HTC Evo 4GInternational Design Awards (IDA) oferă HTC premiul Gold

În mai 2011, IDA, competiție care onorează design-ul inteligent și sustenabil, a recunoscut unicitatea design-ului HTC prin acordarea premiului Gold pentru HTC Legend la IDA Awards 2011.

Jade Tran, Director IDA: “În acest an am avut cele mai multe înscrieri în competiție - mai mult de 65 de țări. Suntem foarte mândri să vedem cum design-ul creează adevărate conexiuni între consumatori și produse. HTC este un astfel de exemplu pentru categoria Phone and Communications Technology.”

O serie de designeri și antreprenori au creat International Design Awards în 2007 ca raspuns la lipsa de recunoaștere a design-ului multidisciplinar, inteligent și sustenabil.