Acer Aspire One D257 îşi face apariţia pe scena portabilelor
15 februarie 2011Acer Aspire One D257 pare a avea un design suplu, grosimea carcasei nedepăşind 2.54 cm. Articulaţia ecranului a fost astfel concepută încât să înglobeze în ea şi butonul de pornire. Netbookul rulează două sisteme de operare: Google Android şi Microsoft Windows 7 Starter Edition.
Detalii privind procesorul, memoria, sau unitatea de stocare nu au fost încă dezvăluite, dar Acer afirmă că Aspire One D257 va avea o autonomie de până la 8 ore şi va fi prevăzut cu Bluetooth, WiFi, 3 porturi USB, porturi VGA şi Ethernet. De asemenea, va fi disponibil în culorile Aquamarine, Dark Chocolate, sau Seashell White.
O caracteristică care l-ar putea deosebi pe D257 de alte netbookuri este ecranul ce se poate deschide la un unghi de peste 180 grade, iar greutatea sa nu depăşeşte 1 kg.
Sursa: Liliputing.com