Bazată pe ultima generaţie de carduri grafice de la NVIDIA şi cunoscută publicului sub denumirea de Fermi, GTX 460M oferă o performanţă grafică extremă special concepută pentru computerele portabile. Utilizează grafică DirectX 11 cu efecte precum urmărirea razei în timp real şi teselare avansată. Acesta este cel mai sofisticat motor grafic folosit vreodată pe un portabil, oferit de NVIDIA.
ASUS Republic of Gamers (ROG) G53 şi G73 sunt primele notebookuri pe care este prezentată NVIDIA GTX 460M în acţiune, având o memorie GDDR5 de 1.5 GB. De asemenea, este pentru prima oară când NVIDIA GTX 460M este pusă să utilizeze imagini 3D renderizate, un aspect cheie al notebookurilor de gaming G53 şi G73.
Aceste două noi notebookuri vin pregătite pentru jocuri 3D full high definition, fiind prima dată când se realizează acest lucru pe un portabil de 17”, ca în cazul lui G73. Ambele notebookuri suportă ieşiri 3D către orice ecran de dimeniuni mari prin HDMI 1.4. Noua generaţie de notebookuri de gaming ASUS G Series îmbunătăţeşte calitatea imaginilor 3D cu ajutorul tehnologiei Blu-ray, deoarece NVIDIA GTX 460M utilizează componente speciale pentru a accelera 3D-ul pe formatul de disc high definition, în timp ce alte motoare grafice se bazează pe CPU, lucru care îngreunează încărcarea sistemului.