Ultimele review-uri, stiri si noutati despre laptop-uri ,notebook-uri











Review Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S)
Review Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S) Review Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S) Review Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S) Review Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S) Review Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S) Review Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S)

Review Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S)

30.05.2011

Producator Sony / Categoria Netbook

8,1
8,1
VAIO YB este primul laptop cu procesor AMD E-350 pe care Sony îl lansează. Este un netbook cu ecran de 11.6 inch care îi va face cu siguranță fericiți pe cei ce vor portabilitate îmbinată cu performanță dar în același timp nu vor să facă rabat la design. În review l-am întors pe toate părțile și i-am testat limitele, dacă vrei să afli ce știe să facă Sony VAIO YB citește mai departe...

1 comentarii / 3218 vizualizari

Pentru cine a mai deținut un laptop VAIO nu este o noutate, pentru ceilalți vă spunem că Sony face tehnologia să fie și Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S)frumoasă nu numai utilă. Sony VAIO YB este un pitic foarte bine închegat și foarte arătos în același timp, deține elementele de design care definește întreaga gamă de notebook-uri VAIO. Spatele rotund care înglobează excelent balamalele mari și solide, butonul de power la unul din capete și mufa de alimentare la celălalt capăt. În același stil consacrat VAIO este tastatura, butonul de ASSIST și ledurile indicatoare. Învelișul micului VAIO este de culoare argintie iar tastatura și partea de jos sunt negre, o combinație sigură din punct de vedere vizual, nu are cum să nu îți placă.

Vă povesteam încă de la început că este un netbook rezistent, cu alte cuvinte nu flambează și nu scârțâie pe nicăieri, la acestă robustețe foarte bună se adaugă așa cum ne așteptam și îmbinările de foarte bună calitate marca Sony VAIO. Cum nimic nu este fără cusur am găsit totuși o problemă, sperăm noi specifică doar acestui sample, și anume bateria nu este foarte bine fixată în clemele care o țin și atunci când ținem laptop-ul pe picioare sau îl deplasăm se mișcă puțin. Nu este un capăt de țară dar este o senzație enervantă, mai ales că acestă mișcare a bateriei este însoțită și de un zgomot atunci când se lovește de carcasă.
 
Tastatura este clasică, de tip chiclet și este bine aerisită pentru un portabil atât de mic în dimensiuni. Evident că spre
Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S)diferență de un notebook cu ecran mai mare sunt câteva neajunsuri în ceea ce privește așezarea sau dimensiunile unora dintre taste. De exemplu este mult prea mică tasta SHIFT dreapta iar Ctrl dreapta este de asemenea o tastă subdimensionată și acest fapt jenează uneori în utilizare. Pe de altă parte am apreciat inserarea unei a doua taste Fn în partea dreaptă imediat lângă săgeți, acesta ajută atunci când avem doar o singură mână disponibilă pentru a face combinații între Fn și tastele funcționale.

Pe lângă acestă așezare cu bune și rele putem puncta pozitiv modul cum tastele răspund la apăsare, silențiozitatea acestora și faptul că nu flambează nici măcar în zona centrală acolo unde multe dintre portabile au probleme. Dacă sintetizăm, tastatura este una bună, peste media celor testate din acestă gamă de portabile mici.
Din punct de vedere ergonomic, zona de așezare a palmelor deși mică, pe măsura dimensiunilor lui VAIO YB, nu te obosește peste măsură după o sesiune zdravănă de scris.

Sony VAIO YB (VPCYB1S1E/S)Touchpad-ul este bine conturat, ușor de găsit atunci când avem nevoie de el, deși nu este foarte generos ca și dimensiuni. Partea de contact răspunde bine la comenzi, rugozitatea acestei zone fiind bine echilibrată. Un minus care ne-a lăsat cu un gust amar este lipsa suportului pentru a face scroll vertical cu două degete (Two-Finger Scrolling), acest touchpad beneficiază doar de o zonă verticală de scroll în partea dreaptă. Personal m-am obișnuit cu acestă soluție care în acest moment se regăsește pe majoritatea laptop-urilor indiferent de producătorul touchpad-ului. Acesta de pe Sony VAIO YB este produs de Synaptics, iar acestă firmă are de obicei un bun suport multi-gesture, probabil că se poate găsi un driver care să activeze acest mod de scroll dacă aveți timp să cautați, noi nu am avut. Butoanele sunt OK ca și răspuns la apăsare dar un pic cam gălăgioase, seara pe liniște se aud destul de tare.

Trebuie să spunem câteva cuvinte despre gabarit și greutate, datele sunt următoarele:
Adâncime 202,8mm

Înălțime 25mm
Lățime 290mm
Greutate cu bateria furnizată (kg)1,46.

Este un netbook cu dimensiuni și greutate în media normală a portabilelor cu ecranul de 11-12 inch. Este mai mult decât potrivit pentru a fi purtat oriunde avem nevoie de un laptop pentru muncă filme sau muzică, încape într-o geantă mică și cântărește foarte puțin chiar și împreună cu alimentatorul care este de asemenea foarte mic și ușor.

Notele noastre  
Media obtinuta 8,1
Design/Materiale
9
9
Performanta
8
8
Portabilitate
8
8
Raport pret/calitate
8
8

Notele vizitatorilor  
Design/Materiale
80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
5
Performanta
80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
5
Portabilitate
80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
5
Raport pret/calitate
80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
5

voteaza
Media obtinuta ( 204 voturi ) 5

Media obtinuta este medie aritmetica ponderata.

Pentru categoria Netbook , criteriile au urmatoarele ponderi:
Design/Materiale 15%, Performanţă 15%, Portabilitate 35%, Raport Preţ/Calitate 35%

Comentarii (1)

  • Jodie

    Jodie la 29 iul 2011, 05:12

    That's not just the best answer. It's the bsetset answer!

sus

Comentează

Din aceeasi categorie

8,2 Review Asus Eee PC 1215B
Review Asus Eee PC 1215B

O solutie alternativa la player-ele multimedia HD ne oferă Asus prin netbook-ul 1215B ce poate reda fără probleme continut HD 1080p. Iar când filmul se termină, "mini player-ul"…

8 Review ASUS AUTOMOBILI LAMBORGHINI Eee PC VX6
Review ASUS AUTOMOBILI LAMBORGHINI Eee PC VX6

Putem afirma fără rezerve că Asus LAMBORGHINI VX6 nu este un simplu netbook. Un design inspirat din liniile masinilor Lamborghini, sunetul powered by Bang & Olufsen și USB 3.0 sunt…

Te-ar putea interesa si:

Review Asus K53BY (AMD Brazos - Zacate)
Review Asus K53BY (AMD Brazos - Zacate)

Asus scoate primul notebook pe platforma AMD Fusion cu procesor E-350 (Brazos) și placa video AMD HD 6310, la acestea se adaugă și o placă video dedicată AMD Radeon HD 6470M pentru…

Review Sony VAIO VPCS13L9E/B
Review Sony VAIO VPCS13L9E/B

Începutul de an 2010 a adus pe piaţa de profil două noi serii de ultraportabile a producătorului japonez Sony: seria S şi Y. Din gama S, Sony vinde în România modelul…